Nu știu cum își imaginează alții că arată bucuria. A noastră e așa. Cu „puf” de pufuleți până sub ochi. „Stimate rezident, ați primit un pachet. Vă invităm să-l ridicați până la ora 5 pm de la biroul administrației complexului de apartamente”... care e la 1 MINUT de mers pe jos. Am țâșnit de la calculator, mi-am înfipt picioarele-n cizme, sau invers, l-am pus pe mezin să se înfofolească-n hanorac și am tulit-o.
„Mama, ce pachet, de unde?” „O să vedem.” „Nu știi, mama? Sunt cărți?”
Doar nu era să-i spun!
2 minute 37 secunde mai târziu, acasă
„Mama, e din România! Uite o carte! Mama, P-U-F-U-L-E-Ț-I!!! Mama, e de la Buna Lucia, știu!”
