Făceam salată de fructe și sucul din ultimele 5 portocale din livadă nu avea să ajungă, erau mici, bietele de ele, și aproape seci. Și dintr-o dată... IDEEA!
- Rafael, uite, ai aici o monedă. Mergi la magazin și îi spui domnului de acolo: „Vă rog frumos să îmi dați două portocale!” Și apoi îi dai banii. Bine?
S-a uitat pruncul un pic la mine, uimit, entuziasmat și a zis:
- Mă duc numai eu la magazin... să cumpăr?
- Da. Numai tu.
Îi scăpărau ochii de bucurie. Mi-a zis:
- Stai aici la poartă, nu veni cu mine.
A fugit spre magazin, cu brațul ridicat, moneda strânsă în pumn. Magazinul e la 15 metri de casă. S-a mai uitat de două ori să nu cumva să mă duc după el.
Am stat la poartă.
După câteva clipe, iese Rafael din magazin și aleargă spre mine cu brațele în sus: punga cu două portocale în mâna dreaptă, restul în mâna stângă și un jeleu verde între dinți.
- Mmmm... mmm.... mmm!
Îi iau punga din mână, îmi dă restul și scoate jeleul!
- Mama, am cumpărat! zice el mândru de isprava lui.
- Ai primit un jeleu?
- Da!
- Și cum ai spus? (Adică, ai spus „mulțumesc”?)
- O, am uitat.
Aleargă, cade după 7,5 metri, se uită la mine, se ridică, se scutură, ajunge la ușa magazinului și strigă: „MULȚUMESC!” Aleargă înapoi spre casă.
Urcăm scările spre bucătărie.
- Mama, când mai vrei ceva de la magazin, eu pot să cumpăr!
***
