Toleranţă ZERO

Dacă eu tolerez orice fel de abuz, dacă eu nu descurajez imediat orice tentativă de abuz, ce se va alege de viitorul copilului meu?
Fără compromisuri. Asta o ştiu de acasă şi din liceu. Pot să fac concesii în limita raţionalului, a logicului şi legalului. Ştiu că lucrurile nu sunt şi nu trebuie neaparat să fie aşa cum vreau eu. Avem drepturi dacă ne asumăm obligaţia şi datoria de a ni le apăra. Mama intră pe messenger seara după ce vine de la servici să îmi spună ultimele ştiri despre posibila răsturnare a Guvernului. Eu intru dimineaţa şi îi spun pentru ce am protestat azi, în semiaridul Bahiei, la mii şi mii de kilometri distanţă de ea. Eu ţip, mă revolt, invoc legea şi îmi cer drepturile. Drepturi umane.
Când se termină benzina, acul se mută pe roşu, eşti pe rezervă, altfel spus. Maşina mai merge un pic, dar e musai să alimentezi la peco. Tot pe rezervă e şi toleranţa mea faţă de injustiţie. Şi nu vreau să merg la peco, vreau să ajung la toleranţă ZERO faţă de orice încălcare a drepturilor umane, a drepturilor muncitorului,  a drepturilor copilului... etc. Şi toleranţă ZERO faţă de orice tentativă de încălcare a bunului-simţ.
Încep să pricep de ce am venit aici. Dacă până mai ieri nu îmi găseam rostul, ceaţa începe să se ridice. Povesteam cu un coleg de pe alt continent ce îmi spunea că eu îmi permit să mă revolt pentru că eu m-am născut într-o societate privilegiată. El a trecut prin două războaie, în mod cert experienţa diferă şi sigur nu mi-aş dori să trec prin astfel de situaţii, dar în felul meu de a vedea lucrurile, din "societatea mea privilegiată", cine a trecut prin iad are un motiv în plus să nu mai vrea să rabde nedreptatea. 
Sunt pro-revoltă, pro-revoluţie, dar una inteligentă, unde nu ne lăsăm manipulaţi de cei de la putere, nici de cei din opoziţie, o revoltă ce vine cu soluţii viabile, o revoltă bine pregătită, bine gândită, o revoltă pe care nu şi-o pot asuma apoi nişte parveniţi politici.
E important să ai parteneri conştienţi, care ştiu pentru ce intră în luptă, nu se pot face schimbări decente cu parteneri pe care trebuie să îi "mâni" ca pe vaci la apă. Dacă eu nu pricep şi nu îmi asum poziţia contra unei nedreptăţi, nu văd cum aş putea acţiona convingător şi eficient pentru a împiedica un abuz. Cu alte cuvinte, cred că orice revoltă comună de succes trebuie să fie în primul rând o luare de poziţie personală.

Protest fără logică

Știm să ieșim bezmetici în stradă, știm să scandăm lozinci anti-orice, știm chiar să aruncăm bolovani sănătoși în vitrine. Dar nu știm să protestăm. Lipsește logica. Nu pricep de ce trebuie să ardă un magazin când poliția împușcă un tânăr în cap. Paguba proprietarului nu va rezolva nimic, iar adevărații responsabili vor fi dispărut pe când fumul se va fi risipit din fața ochilor protestatarilor. Universitățile produc mai mulți intelectuali și mai puțini meseriași decât are economia nevoie. Nu protestăm. Crește numărul șomerilor. Protestăm la urechea vecinului. Șeful e un nemernic, plătește puțin și vrea să stăm ore suplimentare. Protestul nostru se rezumă la o bârfă cu colegii. Avem toate uneltele media necesare, avem motive și avem timp, dar nu avem nici tactică, nici logică, nici scop precis.