vineri, 21 iunie 2013

Ia


Ia e o poveste de dragoste.
A început când am cusut prima buburuză pe etamină și am mers să i-o arat mamei.
Tot mama mă îmbrăca la serbări cu costumul național ce fusese al ei. De la ea aveam bluza și șorțul, bunica mi-a dat fusta și baticul, iar străbunica un cojocel din zona Arieșului de Pădure. Îi spuneam mamei, în timp ce coseam buburuze pe bucăți pătrate de etamină pe care ea le punea apoi pe mobilă, sub bibelouri, că în ziua când voi avea o casă a mea, pe jos vom păși pe cergile pe care mi le-a făcut bunica de zestre, iar ștergarele țesute la război de patru generații (Carolina - străbunica , Maria - bunica , mama și eu) o să ne usuce pielea  după ce ne vom fi spălat obrazul de dimineață cu apă rece. Cergile și ștergarele mă așteaptă încă în casa părinților mei, mama le-a ținut cu sfințenie.
Acum aproape trei ani, în cea mai frumoasă librărie în care am pășit eu vreodată, în Porto, mi-au căzut ochii pe un titlu: „A blusa romena”. Mi-a tresărit inima. Nu mai purtasem o ie de când îmi rămăsese mică cea pe care o moștenisem de la mama.
A mai trecut o bună bucată de timp până am descoperit La Blouse Roumaine pe Facebook și apoi blogul incredibilei Ioana Corduneanu, Semne Cusute.
Nu mi-am putut înfrâna bucuria când am citit prima dată despre inițiativa de a îmbrăca planeta îi ie.
Da! Există ceva ce unește toate colțurile țării! E ia!
Iar azi, la mai puțin de 48 de ore până la prima sărbătoare a iei, trebuie să reformulez ce am spus mai sus: Da! Există ceva care unește toate colțurile lumii! E ia!

N-am putut ajunge în țară deși mi-aș fi dorit să fiu alături de Ileana Horoba-Danci, să trudesc cu ea la organizarea sărbătorii iei în Baia Mare. Am însă încredere în sufletul ei de zână bună care de ani de zile se luptă să apere valorile culturale ale românilor de pretutindeni, cultivând gustul pentru frumos, tradiție și autentic. Am încredere și în oamenii care au răspuns inițiativei ei și vor participa la parada iei.

Am un nod în gât când scriu ce scriu aici.
Contra-cronometru, am reușit să îmi încropesc o ie, așa cum m-am priceput, cu fir roșu, pe bumbac alb.
O s-o îmbrac pe 24 iunie. Ca pe un scut împotriva falselor valori.
O să o port cu aceeași mândrie cu care campionii noștri îmbracă drapelul pe podiumul cel mai înalt al competițiilor sportive.  Nu pentru că aș fi trudit la fel de mult ca ei sau pentru că rezultatul ar fi excepțional, ci pentru că fiecare împunsătură de ac a fost ca un pas spre casă.
O s-o îmbrac pe 24 iunie. Pentru că ea, IA, e un simbol al dragostei de țară ce o port cu mine peste tot prin lume.

Adriana