Geometria semnelor cusute

Am început să cos cu mare sfială. Am testat ața să nu se ia culoarea, am spălat pânza, am călcat-o, am întors-o și am destors-o. Într-o bună zi mi-am luat inima în dinți și am început să măsor. O dată, de două, de zece ori. Nu glumesc. Măsori de zece ori și tai o dată. Numeri firele, scoți unul, scoți două și așa faci tivul drept. Credeam că avea să îmi ia o veșnicie să termin tivul cu pasul la cinci fire. În plus, ochii mei nu fac niciun compromis,  așa că am decis să cos numai la lumina soarelui care-mi bătea prin geam preț de două-trei ore pe zi. Am avansat ca un melc... soarele n-a fost mereu pe cer în zilele și orele mele libere. Următorul hop e broderia. Mă uit la model pe hârtie și abia aștept să îmi încerc puterile în geometria perfectă a semnelor cusute. Mă gândesc la zecile de mii de împunsături de ac și nu am cum să nu compar ia cu o pictură de o perfectă simetrie. Câtă măiestrie! Și câtă înțelepciune în spiritul celor ce știut să îmbine semnele ce ne ocrotesc, ne-aduc noroc și ne conferă un loc în vârtejul culturilor. 

Când mă lovește dorul, mă așez pe-o bancă, ori pe o pătură întinsă leneș la umbră în plină zi de iunie și-mi imaginez că fiecare împunsătură de ac e un pas spre casă. Mai privesc și cerul prin găurelele tivului, zmeura, iarba și pământul ce le crește, păsările și apa și mă las copleșită de mesajele scrise cu acul pe pânză ce-au răzbit prin istorie să ne vorbească despre răbdare, muncă, angajament și perfecțiune, căci geometria iei nu permite nimic mai puțin de-atât. 

Ce pot eu să fac?

„Mai ies ăia în stradă? Lasă... vine frigul și fug ei la căldură.”

„V-ați dat și voi ieri seama că ia e fashion  și acuma țineți să vă expuneți peste tot.”

„Mda, distribuiți articole cu violonistul ăla, de parcă voi l-ați ajutat să ajungă unde a ajuns.”

De câteva ori, mi-a venit să scriu texte lungi și nervoase la adresa comentariilor de mai sus. 

Sunt doar trei exemple care m-au scos din sărite. 

Cum franț, mă întrebam eu, să nu ne nenorocească politica dacă nu suntem în stare să dăm valoare actelor de curaj, precum ieșitul la proteste pe motive logice, actelor de revitalizare culturală precum revalorizarea iei, sau momentelor în care un român urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului muzicii, sportului sau științei?

Nu am scris textele alea nervoase. Pentru că de fiecare dată mi-am adus aminte că ignoranța izvorâtă din invidie și din sentimentul nimicului ce suntem uneori, comparat cu „ăia” sau „ăla” de mai sus e o povară mai grea decât orice injurii pe care aș putea să le aduc unor comentatori cu caractere atât de meschine.

Prefer să scriu cu calm.
Da, mai ies „ăia” în stradă, pentru că au înțeles că au dreptul și puterea de a-i responsabiliza pe politicieni. Eu una sunt mândră foc de ei, de toți.

Da, ne expunem peste tot cu ia, pentru că ia e un element definitoriu al culturii noastre și vreau s-o vadă toată lumea. Eu una sunt sătulă să aud: „România? Uau, Dracula...”
Nu mă bucură în niciun fel ideea că suntem considerați a fi urmașii unui personaj fictiv care mușca pe cine apuca...
De aceea, pe cât pot, am să expun ia peste tot, nu pentru că ar fi „fashion”, pentru că dacă i-am redescoperit valoarea ieri și nu alaltăieri, cred că important e nu factorul temporal, ci tocmai faptul că i-am redescoperit valoarea.

Da, distribui articole pe Facebook cu violonistul „ăla”, deși nu mi-e tocmai clar dacă vorbim de Răzvan Stoica, sau de Alexandru Tomescu, pentru că dacă ziarele sau televiziunile vorbesc prea puțin de ei, eu pot să distribui și să redistribui, la infinit, știri despre realizările lor. Sigur că nu i-am ajutat să ajungă unde au ajuns, dar poate după un milion de distribuiri, instituțiile culturale naționale o să îi ia mai mult în seamă și o să îi sprijine, iar noi o să le ascultăm muzica.

De aceea, când mă uit la comentarii precum cele de mai sus, mă întreb: ce pot eu să fac?
Pot să nu pierd mai mult timp decât am făcut-o acum, răspunzându-le și cerându-le să nu îi mai reducă pe oamenii valoroși la pronume demonstrative nu tocmai culte.
Dar mai ales, pot să promovez curajul și valorile și pot să valorizez efortul pe care atâția români îl depun ca România noastră să fie locul perfect pentru a ne crește copiii cu principii sănătoase.

P.S.: http://www.alexandrutomescu.com/ro/01-home/home.html

Ia

Ia e o poveste de dragoste.
A început când am cusut prima buburuză pe etamină și am mers să i-o arat mamei.
Tot mama mă îmbrăca la serbări cu costumul național ce fusese al ei. De la ea aveam bluza și șorțul, bunica mi-a dat fusta și baticul, iar străbunica un cojocel din zona Arieșului de Pădure. Îi spuneam mamei, în timp ce coseam buburuze pe bucăți pătrate de etamină pe care ea le punea apoi pe mobilă, sub bibelouri, că în ziua când voi avea o casă a mea, pe jos vom păși pe cergile pe care mi le-a făcut bunica de zestre, iar ștergarele țesute la război de patru generații (Carolina - străbunica , Maria - bunica , mama și eu) o să ne usuce pielea  după ce ne vom fi spălat obrazul de dimineață cu apă rece. Cergile și ștergarele mă așteaptă încă în casa părinților mei, mama le-a ținut cu sfințenie.
Acum aproape trei ani, în cea mai frumoasă librărie în care am pășit eu vreodată, în Porto, mi-au căzut ochii pe un titlu: „A blusa romena”. Mi-a tresărit inima. Nu mai purtasem o ie de când îmi rămăsese mică cea pe care o moștenisem de la mama.
A mai trecut o bună bucată de timp până am descoperit La Blouse Roumaine pe Facebook și apoi blogul incredibilei Ioana Corduneanu, Semne Cusute.
Nu mi-am putut înfrâna bucuria când am citit prima dată despre inițiativa de a îmbrăca planeta îi ie.
Da! Există ceva ce unește toate colțurile țării! E ia!
Iar azi, la mai puțin de 48 de ore până la prima sărbătoare a iei, trebuie să reformulez ce am spus mai sus: Da! Există ceva care unește toate colțurile lumii! E ia!

N-am putut ajunge în țară deși mi-aș fi dorit să fiu alături de Ileana Horoba-Danci, să trudesc cu ea la organizarea sărbătorii iei în Baia Mare. Am însă încredere în sufletul ei de zână bună care de ani de zile se luptă să apere valorile culturale ale românilor de pretutindeni, cultivând gustul pentru frumos, tradiție și autentic. Am încredere și în oamenii care au răspuns inițiativei ei și vor participa la parada iei.

Am un nod în gât când scriu ce scriu aici.
Contra-cronometru, am reușit să îmi încropesc o ie, așa cum m-am priceput, cu fir roșu, pe bumbac alb.
O s-o îmbrac pe 24 iunie. Ca pe un scut împotriva falselor valori.
O să o port cu aceeași mândrie cu care campionii noștri îmbracă drapelul pe podiumul cel mai înalt al competițiilor sportive.  Nu pentru că aș fi trudit la fel de mult ca ei sau pentru că rezultatul ar fi excepțional, ci pentru că fiecare împunsătură de ac a fost ca un pas spre casă.
O s-o îmbrac pe 24 iunie. Pentru că ea, IA, e un simbol al dragostei de țară ce o port cu mine peste tot prin lume.

Adriana