Du-mă vânt unde mă
duce dorul și pasul apasă pe pământ drag.
Du-mă vânt acasă,
unde octombrie miroase a brumă.
Unde toamna e o
horă de rugină și de fum.
Du-mă vânt unde
mă duce gândul
Că arde pământul
sub mine de atâta neastâmpăr!
Du-mă vânt și
mă aruncă unde-i vrea!
Numai pe pământul
ce m-a crescut să mă arunci...
Că de acolo ști-voi eu să găsesc drumul spre casă.
O să ascult
cetera, o să pășesc în hora toamnei
Și o să îmi
șoptești tu, suflete: Am ajuns.
©2013 Adriana Mariana Szabo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu