Să se surpe pământul sub ei!

Mă tot întreb de ce nu crapă pământul sub unii indivizi. De ce nu există legi împotriva nerușinării? Sunt indignată la culme. Din nou. Din cauza lipsei de omenie și a lipsei celor șapte ani de acasă. Nu ai mei, ci ai altora. În principal al unor ființe vii cu care trebuie, încă, să negociez drepturi stabilite prin lege ale unor oameni ce nu au făcut decât să își vadă de treabă, să se comporte civilizat pentru ca mai apoi să primească recompensa stabilită tot prin lege și contract. E înfiorător și jignitor modul unor creaturi de a trata oamenii ce zi de zi muncesc onest, în orice condiții, ba luptând și cu prostia unor șefi inculți și parveniți. Și toată indignarea mea nu ajută la nimic când legea și cei ce ar trebui s-o aplice lasă sute, mii de oameni să se zbată în sclavie economică. Cel mai greu, când ești negociator e să fii politicos, să menții o aparență calmă, decentă și să nu îi înjuri, scuipi sau îmbrâncești pe imbecilii ce nu își șterg zâmbetul nesimțit de pe pocita față. Mă dezgustă lenea autorităților, indiferența lor, faptul că nu apar niciodată când ai nevoie. Și ce e și mai grav, e că nu există țară, dezvoltată sau nu, în care eu să fi pus pasul și să pot spune că acolo nu se întâmplă așa ceva. Se întâmplă cu civilizații Europei, sterilizați și crezându-se superiori pentru că au petrol la fel cum se întâmplă cu popoare ce din punct de vedere economic nu fac decât să subziste din împrumuturi pe care le vor plăti mai scump decât cred. Iar stăpânii de sclavi, sub diferite nume și embleme pacifiste continuă să zâmbească din scaunele lor de trândavi. Iar eu, X, Y și Z, ca într-un sistem de ecuații greu de rezolvat, continuăm frustrați, aproape înecându-ne cu flegma pe care am decis să o adunăm spre a le-o plasa strategic între ochi când va veni ziua justiției pământene. Grrrrrrrrrrrr... :-<

Fetele mele

M'am uitat aseară la No strings attached. Și am râs bine. Și mă gândeam ce grozav ar fi fost să îl vedem împreună. La fel de grozav ca a merge la înghețată pe o terasă. Tot împreună. Nu de dragul filmului, nici măcar de dragul bunocului de Ashton, ci de dragul de a fi împreună. Vă scriu ca să vă spun că îmi e dor de voi. De numa! Îmi lipsiți mult, toate! Deodată și pe rând. Nicăieri în lume nu mai sunt prietene ca voi. Și așa răspândite cum îmi sunteți, pe atâtea plaiuri, mi-aș putea petrece vreo câteva săptămâni bune din an călătorind să vă văd pe toate. Poate câștig la loterie și reușesc performața de a face pelerinajul prieteniei în fiecare an. Numai să pun bilet. :)) Și ca să nu uit să pun bilet am să merg la farmacie să îmi cumpăr ceai pentru memorie. Cum se numea... ? Am uitat! :)) E musai să iau două cutii. :)) O zi/seară splendidă dragele mele prietene. Nu vă numesc pe rând, că sunteți toate la fel de dragi și importante, nu vreau să vă pun în ordine alfabetică sau numerică sau de niciun fel. 
Vă pup

Indignată!

Azi la TV. Un nene cu Porsche a omorât o tânără avocată în Sao Paulo. Conducea cu 150km/h, iar testele de alcoolemie arată că băuse înainte de a se urca la volan. E în pușcărie? Nu. A plătit 300.000 reais și a ieșit pe cauțiune. Ca să nu zicem că legea nu își face treaba i-au interzis individului să meargă în baruri și la bordel. Echitabil, nu? Omori pe cineva și ți se taie rația la curve.
Tot azi, tot la TV. O fetiță de 12 ani a fost abuzată sexual și apoi omorâtă în propria casă. Criminalul i-a izbit capul de podea până a omorât-o. Suspectul e un mascul din familie. Și dacă ar exista o lege care să îi lase pe nenorociții ăstora partea corpului de care s-au servit să comită crima? Ar fi o atitudine dictatorială și crudă? De ce? Ei ar suferi pentru o crimă. Trebuie să corectez: ei și-ar asuma, forțat sau nu, responsabilitatea pentru o crimă. Copiii violați, maltratați, omorâți nu le-au făcut niciun rău, nimic ce să merite pedeapsa violului sau a morții.
Un nene ministru i-a reproșat moderatorului TV care a prezentat cazul fetiței de 12 ani că prezintă doar crime la TV. 
Nu, i-a răspuns moderatorul, prezint doar problemele la care voi închideți ochii. 
Aud că violatorii și pedofilii sunt maltratați în închisorile braziliene. Măcar atât. Că legea violatorilor ciungi nu va ieși niciodată. Și dacă vreți să pricepeți de ce sunt atât de indignată, intrați pe link-ul de mai jos.
http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/03/31/AR2007033101359.html

Brazilia. Episodul 3

Nu îmi place teleșopingul. Nici telenovelele. Nu mă uit nici la canalele TV de agricultură unde se face genealogia taurilor, explicându-le natura nobilă spre a le vinde profitabil sămânța. Așa că am oprit televizorul. E luni și de dimineață am fost iar la târg. Am venit de acolo nostalgică. Am găsit caș. Caș cum numai la stână în Maramureș găsești. Mi-am făcut și mămăligă pentru el când am cumpărat prima dată. Sigur, sigur... nu are cum fi la fel de bun ca în Maramu', dar când ești așa de departe de tot ce ți-a fost familiar mai bine de două decenii, tinzi să găsești bucăți de Acasă în orice. Poate ar trebui să spun: nu știu alții cum sunt, dar eu tind să găsesc... :)
Din saci de rafie și plastic, doi tineri vindeau condimente. Boiaua înroșise sacul, iar piperul te gâdila la nări. Mirosea ca și borcănelul de porțelan care însoțea mereu supa de pui când eram acasă, la mama copilă. Și mai era un parfum acolo... magica scorțișoară pe care o adulmecam dintr-un borcănel de porțelan identic cu al domnului Piper în timp ce cotrobăiam prin bucătăria mamei și a bunicii. Stătea lângă recipientul de cuișoară, mereu gol. Nu știu nici azi cum arată cuișoara :) dar port într-un separeu al portmoneului două pliculețe de scorțișoară pentru când vreau să îmi aduc aminte.

Brazilia. Episodul 2

Tacticos, un cap de porc trecu pe lângă obrazul meu stâng. Fericitul proprietar, un nene firav, își ducea podoaba pe umăr ținând-o de urechile imense. Categoric, porcii lor nu-s ca porcii noștri. Fiecare înțelege ce vrea. ;)
Am fost azi la târg în Cansanção. Tarabe cu fructe, cu lactate, cu legume, cu carne, cu oale și ulcele, cu hamuri, cu poșete, cu haine, cu CD-uri piratate, cu detergent, agrafe multicolore...
Cel mai pitoresc comerciant a fost Vraciul ce vindea pomezi pentru toate necazurile de pe capota unei mașini, în timp ce își făcea publicitate la un microfon susținut de o structură metalică ce i se încolăcea pe lângă gât: Hai și ia pomada, cumpără pastila ce tratează colesterolul, depresia și problemele de prostată!
Lumea cumpăra. Mă întreb ce miracol științific stă în spatele miraculoasei pastile ce trata afecțiuni atât de variate.  O fi vreo lipsă în sistemul sanitar? Sau bugetul familiar nu include vizite medicale? Probabil voi pricepe cu timpul.
Va urma.

Eu votez cu Ileana

Votez cu Ileana pentru că votez cu promovarea artei veritabile.
Votez cu Ileana pentru că votez cu respectul pentru tradiție.
Votez cu Ileana pentru că nu votez cu kitsch-ul.
Votez cu Ileana pentru că e de-a noastră, din Maramureș și pentru că oriunde au purtat-o pașii ne-a făcut să fim mândri de ea și de noi.
Votez cu Ileana pentru că potențialul ei creator și sensibilitatea ei sunt greu de egalat.
Votez cu Ileana.
http://www.avon125.ro/propunere-Ileana-Horoba-Danci-199.html?voted=1

Brazilia. Episodul 1

Am ajuns în Salvador de Bahia într-o duminică după-amiaza. Iunie, adică iarnă aici la sud de Ecuator. În stânga, zeci de schele, macarale, blocuri în construcție, zeci de etaje pe structuri de oțel. În dreapta, favele, mahalalele Braziliei, unde clădirile cu 5-6 etaje, ba în trepte, ba drepte, se cocoțează pe structuri șubrede. Arhitect: Sărăcia. Pe de-o parte ne îneacă mirosul de gaz de eșapament, e un trafic teribil, camioane, motociclete, mașini de orice fel. Pe de alta, ploaia a ridicat în aer mirosul fetid al clădirilor acoperite de mucegai. M-a copleșit prima întâlnire cu țara asta cât un continent. În același stat, Bahia de exemplu, poți conduce 1000 de km în linie dreaptă fără să să atingi granița cu alt stat. M-au copleșit aromele, de cafea și prăjituri de cocos, de ananas și goiaba, de ocean sărat și nisip umed. Am spus însă adio Oceanului și ne-am mutat la aproape 400km în interior. M-au copleșit privirile curioase ce-mi cercetau pielea prea albă ca să se potrivească în peisaj. M-a copleșit drăgălășenia femeilor ce zâmbesc când mă văd cu băiețelul meu de mână. M-a copleșit accentul brazilian al limbii portugheze ce încă îmi pune piedici în comunicare. M-a copleșit necesitatea zăvoarelor, iar gratiile de la uși și ferestre mi-au ars ochii făcându-i să lăcrimeze. M-a copleșit libertatea ce în Norvegia a fost aproape inexistentă. M-a copleșit reteța fericirii de aici: mâncare, bere și forro.  Va urma.