Să se surpe pământul sub ei!

Mă tot întreb de ce nu crapă pământul sub unii indivizi. De ce nu există legi împotriva nerușinării? Sunt indignată la culme. Din nou. Din cauza lipsei de omenie și a lipsei celor șapte ani de acasă. Nu ai mei, ci ai altora. În principal al unor ființe vii cu care trebuie, încă, să negociez drepturi stabilite prin lege ale unor oameni ce nu au făcut decât să își vadă de treabă, să se comporte civilizat pentru ca mai apoi să primească recompensa stabilită tot prin lege și contract. E înfiorător și jignitor modul unor creaturi de a trata oamenii ce zi de zi muncesc onest, în orice condiții, ba luptând și cu prostia unor șefi inculți și parveniți. Și toată indignarea mea nu ajută la nimic când legea și cei ce ar trebui s-o aplice lasă sute, mii de oameni să se zbată în sclavie economică. Cel mai greu, când ești negociator e să fii politicos, să menții o aparență calmă, decentă și să nu îi înjuri, scuipi sau îmbrâncești pe imbecilii ce nu își șterg zâmbetul nesimțit de pe pocita față. Mă dezgustă lenea autorităților, indiferența lor, faptul că nu apar niciodată când ai nevoie. Și ce e și mai grav, e că nu există țară, dezvoltată sau nu, în care eu să fi pus pasul și să pot spune că acolo nu se întâmplă așa ceva. Se întâmplă cu civilizații Europei, sterilizați și crezându-se superiori pentru că au petrol la fel cum se întâmplă cu popoare ce din punct de vedere economic nu fac decât să subziste din împrumuturi pe care le vor plăti mai scump decât cred. Iar stăpânii de sclavi, sub diferite nume și embleme pacifiste continuă să zâmbească din scaunele lor de trândavi. Iar eu, X, Y și Z, ca într-un sistem de ecuații greu de rezolvat, continuăm frustrați, aproape înecându-ne cu flegma pe care am decis să o adunăm spre a le-o plasa strategic între ochi când va veni ziua justiției pământene. Grrrrrrrrrrrr... :-<