Brazilia. Episodul 1

Am ajuns în Salvador de Bahia într-o duminică după-amiaza. Iunie, adică iarnă aici la sud de Ecuator. În stânga, zeci de schele, macarale, blocuri în construcție, zeci de etaje pe structuri de oțel. În dreapta, favele, mahalalele Braziliei, unde clădirile cu 5-6 etaje, ba în trepte, ba drepte, se cocoțează pe structuri șubrede. Arhitect: Sărăcia. Pe de-o parte ne îneacă mirosul de gaz de eșapament, e un trafic teribil, camioane, motociclete, mașini de orice fel. Pe de alta, ploaia a ridicat în aer mirosul fetid al clădirilor acoperite de mucegai. M-a copleșit prima întâlnire cu țara asta cât un continent. În același stat, Bahia de exemplu, poți conduce 1000 de km în linie dreaptă fără să să atingi granița cu alt stat. M-au copleșit aromele, de cafea și prăjituri de cocos, de ananas și goiaba, de ocean sărat și nisip umed. Am spus însă adio Oceanului și ne-am mutat la aproape 400km în interior. M-au copleșit privirile curioase ce-mi cercetau pielea prea albă ca să se potrivească în peisaj. M-a copleșit drăgălășenia femeilor ce zâmbesc când mă văd cu băiețelul meu de mână. M-a copleșit accentul brazilian al limbii portugheze ce încă îmi pune piedici în comunicare. M-a copleșit necesitatea zăvoarelor, iar gratiile de la uși și ferestre mi-au ars ochii făcându-i să lăcrimeze. M-a copleșit libertatea ce în Norvegia a fost aproape inexistentă. M-a copleșit reteța fericirii de aici: mâncare, bere și forro.  Va urma.