Greenpeace International

Post our Take Action feed on your blog or website! | Greenpeace International

Being a teacher

Being a teacher means taking a great responsibility as one does not work just with children’s minds, but with their hearts as well. Therefore the decision of becoming a teacher it is a serious one. Some people feel it is their duty to fight against illiteracy and ignorance, other began such preparation because they have always dreamed to become teachers, spread knowledge and constantly improve their own. There are few who were guided by the adults in their life when they had to choose a direction for their future.

NOTE: I am speaking about real teachers, I am not speaking about graduates that managed to squeeze in because of a faulty educational system. 

This profession is special, one can never stop improving. The preparation of a future serious teacher focuses on training people for life. Because being a teacher... I see it as a way of life. It is not an 8 hours job, it does not end when the students have left with their homework written in the notebooks. A teacher must be active in developing the community where he/she works. A teacher must know more than what is written in books and he must do more than repeat this information to the pupils, a teacher must train future adults for life, to prepare them both theoretically and practically. A teacher must encourage cultural expression, a healthy way of life and must act as a mediator whenever the situation requires it. A teacher must set an example of fairness and compassion. This is how I think, the schools for teachers should aim to prepare all the students that chose to dedicate their future to teaching the ones who know not.

This might just be one of the most difficult jobs in the world. I, myself, I could not do it. 

First, one must be constantly aware that he/she is influencing young minds that are at the border between becoming responsible grown-ups or permanently immature characters. 

Then, there is a terrible daily fight with the educational systems, mined by governments that prefer and also encourage ignorance. Ignorant are by far easier to deal with. One feeds them with soap operas, amputate their power to think for themselves and then manipulate them to one's interest. 

Third, a teacher must seldom or often do also the job of an immature parent. 

I stop here the counting of facts that challenge a teacher in the daily process of educating. 

I think we might learn something (positive or negative, DOs and DON'Ts) from any person we meet, but I do not think that everybody can be a teacher, an educator, some people are not more than an information bearer, like a sheet of paper with a printed text. 

But coming back to the REAL teachers, I find them extremely courageous. I bow in front of them, because they are standing like hard-stone walls against the transformation of the human race into a botanical species. 

Keep going!

Fair play

I know little about football. I like to watch a nice game and listen to a smart comment from a professional or even an amateur that understands better than me what happens out there on the field . However, for the past several years I found myself quite often under the impulse of pressing the MUTE key on the remote control. Even ignorant in what concerns training techniques or strategic games, I can easily spot cheap theater peformed by so called professionals of the above mentioned sport. And when a commentator praises such behavior just because it is on-trend to support a certain team... well that is just lame. Just as lame as criticising a trainer that can prove his value with titles, because he answers with arrogance to insipid, silly questions in press conferences. But there is something even worse than this and that is ignorant fans, the violent, misbehaved and rude, the kind that probably have never felt the joy of a well deserved victory because they were too busy spitting on the supporters of the other team. I hardly read sport newspapers anymore because they get me bored, the bussiness has reached such dimenssion that it is difficult to find veritable information in the middle of that grotesque show on paper. Coming back to ignorant fans, the latest example came from the bosnian fans that not only started to sing about Messi when Cristiano Ronaldo reached the building of the airport, but they have also pointed lasers to his eyes while he was on the field. First, this was a game between two national teams, there was no need to bring to the table the artificial conflict between Real Madrid/Cristiano and Barcelona/Messi that is nothing but a cheap engineering of the lousy mass-media factory. Second, many press organs are desperate to sell their products, do not fall into the trap, devouring the crap that lazy journalist that are too comfortamble to learn to write real, well documented stories are throwing towards all of us from their miserable offices. I have seen Cristiano playing live for the national team and just for the record, he was the first to come for the warm up, he took it seriously and was the last to leave the field. But that you will probably not read anywhere, instead you will read that he is not a humble person. I have no clue, but I am guessing that one that gets a generous pay cheque for being hard-working, efficient and productive might want to spoil himself at the end of a month with some extravagant thing that does not go further than the common sense imagination. So, to end this, I hope for fair play on the arenas, among the supporters and even in the media that could give these two guys a break and check how volleyball, gimnastics and other sports are doing.

Bride and Prejudice

I love weddings. More precisely, other people's weddings. I love to see the glittering eyelids of the bride, the uncomfortable, but fabulous shoes, the very tight and then very wide dress, the fake, but artistically polished nails. It is very beautiful... on other women. And I am not being ironic. These are just thoughts of the last days, fueled by a lot o prejudice that points against women who decide not go through this magical and potentially tiring ritual. Some say that is the most intense day in a woman's life. Couldn't tell from my own experience if it is true or not, but I had countless intense moments during the past three years that had nothing to do with fluffy, white dresses, priests that smell funny or cakes with fireworks. Again, I am not mocking the happening in itself, nor the wish of people getting united for a lifetime through this kind of ritual, I loved to see most of my friends getting married and regretted I could join the party of only few, but I refuse to see marriage as a must, as "the thing" that makes one a Woman. Passion and lust, friendship and trust, commitment and respect need no papers. Two people that decide to share a life together need no permission from a priest or an official that states that "from now on you are one.". Papers and blessings are an option for the ones that want it like that, but never ever shall they be a MUST. Women are not whores because they have sex and give birth to children without being married, the same way that children born outside a marriage are not bastards. And while some will fight back with a prejudice-fueled reason, I must show off saying that my life partner is more husband than any paper could make him, while my child is happy and healthy without having had to go through a cold bath in a church. These being said, I am looking forward to go to as many wedding ceremonies as possible, without the promise of inviting anybody to one of my own.

Unite to end Violence against Women

Regina partidului

Regina era șefa aripii de nord a partidului. Proastă cum era, nu putea gândi de una singură așa că învățase pe de rost fiecare slogan. Când nu avea replică, adică de fiecare dată când avea un om inteligent în față, slobozea pe gura-i strâmbă câte-un slogan. Apoi că se potrivea ori ba cu subiectul, conta mai puțin. Nu aveau ce-i face, ea era nevasta directorului. Directorul era un om inteligent, ceea ce făcea și mai de neînțeles alegerea făcută când veni vorba să își ia nevastă. Ce știm noi? Poate o fi fost frumoasă Regina în tinerețe... Acum era urâtă și frustrată. Pizmuia orice femeie mai tânără, mai inteligentă și mai slabă decât ea. Adică majoritatea. Sediul din nord al partidului era însă regatul ei, al lor, căci el, deși inteligent, se lăsase otrăvit cu timpul. Avea mai multă sensibilitate decât ea, care mamă fiind te așteptai să fie nițel mai inimoasă, dar nu puteai duce multe la bun sfârșit nici cu el. Trebuia să acționeze după regulile partidului, deseori absurde, chiar dacă logica lui îi spunea altceva. Și supunerea asta era bazată pe viciu. Directorul era alcoolic. Regina însăși fu cea care-l dădu în vileag. La o ședință nocturnă obligatorie, unde un tânăr angajat al partidului era judecat pentru că petrecuse cu niște aspiranți, Regina scăpă, calculat, porumbelul: Haide, mărturisește! Nu ți se va întâmpla nimic, nu căutăm senzaționalul, trebuie doar să recunoști. Se întâmplă, însuși Directorul a fost aproape exclus din rândurile partidului pentru o beție zdravănă în timpul unei ședințe de lucru peste hotare. Directorul se înnegură și o biciui cu o privire încinsă, dar nu zise nimic pe moment. Se certaseră probabil, iar ea, răzbunătoare, luase decizia de a-l umili în public. Un public restrâns, dar o victorie e o victorie. Priceput. Ea îi îndura viciul care când se manifesta nu ținea cont de zăvoare, iar el îi tolera incompetența. Echitabil. Și ca să fie chit, căci nu putea să uite privirile celor din ședință, el le mărturisi mai târziu acelorași membri de partid, fără ca Regina să fie de față, că ea e incapabilă să învețe limbi străine: După o jumătate de an de învățat lozinci în limba engleză, Regina credea că stăpânește limba. Ieși pe hol și se arătă interesată de o polemică dintre doi membri. La un moment dat, unul din ei, scuipând în timp ce vorbea se întoarse spre ea și o întrebă: What is you opinion on this subject, madam? (Care este părerea dvs. despre acest subiect, doamnă?) Regina, încrezătoare foc în propriile competențe lingvistice, răspunse fără ezitare: The party rules is the best! (Regulile partidului este cele mai bune!)
Va urma...

www.plantamfaptebune.ro

Vă invit la împădurirea României. :) Citiți mai jos cum puteți ajuta. Textul este un copy-paste de pe site-ul:

http://plantamfaptebune.ro/padurea-social-media/

Padurea Social Media

“Plantam fapte bune in Romania!” lanseaza un nou concept de implicare sociala adresata celor activi in social media (bloguri, forumuri, facebook, twitter).

Cum ajungi in padurea social media? Simplu. Sustine miscarea nationala de impadurire!

Esti blogger? Scrie un articol pe blogul tau despre “Plantam fapte bune in Romania!” iar noi vom boteza cu numele si adresa blogului tau un arbore plantat in padurea social media.

Esti activ pe forumuri? Deschide un topic de discutie in care lansezi provocarea tuturor celor interesati de a propune modalitati prin care aceasta initiativa ar putea fi dezvoltata. Apoi anunta-ne aici iar noi vom boteza un copacel din padurea noastra cu numele tau.

Esti fan al paginii de facebook PFB? Posteaza un mesaj de sustinere pe wall-ul tau, iar noi iti vom multumi pentru aceasta fapta buna si vom denumi un copacel cu numele tau.

Ne urmaresti pe Twitter? Pune un post de sustinere al miscarii nationale de impadurire. Nu uita sa ne anunti despre fapta ta buna printr-un tag.

Cum ajungi sigur in Padurea Social Media? Dupa ce ne sustii prin una din metodele amintite, te rugam anunta-ne aici pentru a avea evidenta tuturor copaceilor de botezat din Padurea Social Media. Vom actualiza periodic aici lista cu cei care ne sustin si au cate un copacel in padurea faptelor bune.

Si pentru ca am vorbit despre Padurea Social Media PFB, iti putem spune ca ea va creste in apropierea localitatii Armasesti, judetul Ialomita. Mai jos puteti vedea amplasarea acesteia pe harta Google Earth.

Vizualizare hartă mărită

Ti si daca iti doresti sa ne sustii cat mai tare, pune-ti si un badge PFB pe poza ta de profil si vei avea un copacel de seama in padurea noastra.

Iti multumim pentru implicarea in miscarea nationala de impadurire “Plantam fapte bune in Romania!” si te asteptam la plantarile din datele de 22 octombrie, 29 octombrie, 5 noiembrie si 12 noiembrie 2011. Acestea sunt:

1. judetul Arges: Tigveni (1,5 ha)
2. judetul Ialomita: Armasesti (6 ha) si Perieti (1 ha)
3. judetul Mures: Taureni (12 ha)
4. judetul Vaslui: Padureni (8 ha)
5. judetul Timis: Dudestii vechi (7 ha) si Livezile (2 ha)
6. judetul Satu Mare: Ardud (7 ha)

In celelalte judete din tara vom deschide plantarile in primvara lui 2012.

Protest fără logică

Știm să ieșim bezmetici în stradă, știm să scandăm lozinci anti-orice, știm chiar să aruncăm bolovani sănătoși în vitrine. Dar nu știm să protestăm. Lipsește logica. Nu pricep de ce trebuie să ardă un magazin când poliția împușcă un tânăr în cap. Paguba proprietarului nu va rezolva nimic, iar adevărații responsabili vor fi dispărut pe când fumul se va fi risipit din fața ochilor protestatarilor. Universitățile produc mai mulți intelectuali și mai puțini meseriași decât are economia nevoie. Nu protestăm. Crește numărul șomerilor. Protestăm la urechea vecinului. Șeful e un nemernic, plătește puțin și vrea să stăm ore suplimentare. Protestul nostru se rezumă la o bârfă cu colegii. Avem toate uneltele media necesare, avem motive și avem timp, dar nu avem nici tactică, nici logică, nici scop precis.

Incult

O Povo Culto

Os povos serão cultos na medida em que entre eles crescer o número dos que se negam a aceitar qualquer benefício dos que podem; dos que se mantêm sempre vigilantes em defesa dos oprimidos não porque tenham este ou aquele credo político, mas por isso mesmo, porque são oprimidos e neles se quebram as leis da Humanidade e da razão; dos que se levantam, sinceros e corajosos, ante as ordens injustas, não também porque saem de um dos campos em luta, mas por serem injustas; dos que acima de tudo defendem o direito de pensar e de ser digno. 

Agostinho da Silva, in 'Diário de Alcestes'

(http://www.citador.pt/textos/o-povo-culto-agostinho-da-silva)

Oamenii vor fi culți în măsura în care între ei va crește numărul celor care refuză să accepte orice beneficiu din partea celor care pot; (numărul) celor care se mențin întotdeauna pe poziție în apărarea celor oprimați nu pentru că au un crez politic sau altul, ci pentru faptul în sine, pentru că (aceia) sunt oprimați și în ei se frâng legile Umanității și ale rațiunii; (numărul) celor care se ridică, sinceri și curajoși în fața ordinelor injuste și nu pentru că ies dintr-unul din câmpurile de luptă, ci pentru că sunt injuste; (numărul) celor ce mai presus de orice apără dreptul de a gândi și de fi demn.

Agostinho da Silva – traducere Adriana Szabo, de multe ori incultă. 

Noapte bună!

Brazilia: bâlciul amărăciunilor

Vocea unui pseudo-artist se scurge iritant din boxe. Și să fi fost un cântec bun, volumul și echipamentul de sunet prost amplasat l-ar fi nenorocit. Sunt doar decibeli, nu are nimic de a face cu arta muzicală. Dar cine sunt eu, galega,  să critic maniera braziliană de a asculta muzică cu prilejul unei sărbători a orașului. Ceva legat de Sfânta Ana ce nu are nimic sfânt în esență, fără să gândesc asta printr-o perspectivă religioasă. 

E aproape miezul nopții așa că mi-am deschis calculatorul să arunc niște gânduri pe o foaie virtuală. 

Partea masculină a casei a ieșit astă seară la o boys night. Au trecut însă de două ori pe acasă între timp, o dată să aducă lapte pentru băiețelul meu (dragii de ei veniseră prin ploaie, pe motocicletă, ce e drept, încercând să mențină echilibrul recipientului metalic fără capac pe un drum de toată comedia, cu accent pe e :)), iar a doua oară ca să îmi povestească o întâmplare tragicomică. 

Stând ei la o bere, au intrat în vorbă cu o tânără mămică. Mamă singură. Și din discuția care nu e musai de redat pe post, a reieșit că femeia era uimită, oarecum amuzată, să afle că unul dintre feciori e dispus să refuze o partidă de sex ocazional, fără obligații, de dragul iubitei care îl aștepta acasă. Am știut eu că trebuia să ai un defect, a spus ea ca încheiere, după care și-a mutat atenția asupra altui bărbat din grup. 

Tragicomic. Comico-tragic. Poate doar din punctul meu de vedere și explic și de ce. Nu am să fac analiza psihologică a unui presupus trecut marcant ce a adus-o în postura de a-și crește singură fetița. Nu am să vorbesc nici despre bărbatul care a lăsat-o singură. Am să continui discuția începută cu prima țintă a doamnei. Dacă el, Nr. 1 ar fi fost iubitul ei, i s-ar fi părut normal sau ar fi fost absolut dezirabil ca răspunsul lui la întrebarea: Ești fidel? să fie DA. Fiind însă iubitul alteia, a zâmbit amuzată și i-a spus prietenei ce o însoțea că nu auzise așa ceva de la un bărbat până atunci. Nici prietena nu auzise. 

Fără să judec după clișeele educației de acasă, dar raportându-mă la ele cel puțin din perspectiva unui observator amator al naturii umane, am priceput din reacția femeii că fidelitatea ori nu e parte a educației de acasă, cum  m-a educat mama pe mine, de exemplu, ori e ceva ce femeile din zona asta au încetat să pretindă sau să aștepte. Asta e partea tragică a scenetei, repet, din punctul meu de vedere și filtrată prin educația și alegerile mele personale. 

Partea comică e că doamna în cauză cel puțin, nu a stat să piardă vremea, ci a trecut la următorul cu ușurință. Și nici nu a făcut din răspunsul Numărului 1 o dramă personală, telenovelistică. Nu a avut nici măcar o subită iluminare asupra tristeții propriei existențe. Nu spun că existența ei e tristă, nu am de unde ști. Ideea e că a dat dovadă de un pragmatism ce bate filmul: Nu vrei? Lasă că e altul care vrea.

Nu cred că vreau să emit o concluzie, pentru că nu știu ce e de spus în încheiere și nici nu știu dacă e musai de închis subiectul. Nr. 1 zice că e efectul văcarilor. :)) Nu vreau să ofensez nicio profesie sau ființă umană, dar  se pare că bietele femei, obișnuite cu indivizi cărora li se pare normal ca femeia să servească de buton de tras apa la toaletă, sunt absolut fermecate de orice bărbat ce vine de pe alt ținut, trece pe la duș cel puțin o dată pe zi, nu folosește pasta de dinți ca remediu pentru bube și mai ales, îi spune vorbe frumoase. 

Ce să mai zic... ?

Să se surpe pământul sub ei!

Mă tot întreb de ce nu crapă pământul sub unii indivizi. De ce nu există legi împotriva nerușinării? Sunt indignată la culme. Din nou. Din cauza lipsei de omenie și a lipsei celor șapte ani de acasă. Nu ai mei, ci ai altora. În principal al unor ființe vii cu care trebuie, încă, să negociez drepturi stabilite prin lege ale unor oameni ce nu au făcut decât să își vadă de treabă, să se comporte civilizat pentru ca mai apoi să primească recompensa stabilită tot prin lege și contract. E înfiorător și jignitor modul unor creaturi de a trata oamenii ce zi de zi muncesc onest, în orice condiții, ba luptând și cu prostia unor șefi inculți și parveniți. Și toată indignarea mea nu ajută la nimic când legea și cei ce ar trebui s-o aplice lasă sute, mii de oameni să se zbată în sclavie economică. Cel mai greu, când ești negociator e să fii politicos, să menții o aparență calmă, decentă și să nu îi înjuri, scuipi sau îmbrâncești pe imbecilii ce nu își șterg zâmbetul nesimțit de pe pocita față. Mă dezgustă lenea autorităților, indiferența lor, faptul că nu apar niciodată când ai nevoie. Și ce e și mai grav, e că nu există țară, dezvoltată sau nu, în care eu să fi pus pasul și să pot spune că acolo nu se întâmplă așa ceva. Se întâmplă cu civilizații Europei, sterilizați și crezându-se superiori pentru că au petrol la fel cum se întâmplă cu popoare ce din punct de vedere economic nu fac decât să subziste din împrumuturi pe care le vor plăti mai scump decât cred. Iar stăpânii de sclavi, sub diferite nume și embleme pacifiste continuă să zâmbească din scaunele lor de trândavi. Iar eu, X, Y și Z, ca într-un sistem de ecuații greu de rezolvat, continuăm frustrați, aproape înecându-ne cu flegma pe care am decis să o adunăm spre a le-o plasa strategic între ochi când va veni ziua justiției pământene. Grrrrrrrrrrrr... :-<

Fetele mele

M'am uitat aseară la No strings attached. Și am râs bine. Și mă gândeam ce grozav ar fi fost să îl vedem împreună. La fel de grozav ca a merge la înghețată pe o terasă. Tot împreună. Nu de dragul filmului, nici măcar de dragul bunocului de Ashton, ci de dragul de a fi împreună. Vă scriu ca să vă spun că îmi e dor de voi. De numa! Îmi lipsiți mult, toate! Deodată și pe rând. Nicăieri în lume nu mai sunt prietene ca voi. Și așa răspândite cum îmi sunteți, pe atâtea plaiuri, mi-aș putea petrece vreo câteva săptămâni bune din an călătorind să vă văd pe toate. Poate câștig la loterie și reușesc performața de a face pelerinajul prieteniei în fiecare an. Numai să pun bilet. :)) Și ca să nu uit să pun bilet am să merg la farmacie să îmi cumpăr ceai pentru memorie. Cum se numea... ? Am uitat! :)) E musai să iau două cutii. :)) O zi/seară splendidă dragele mele prietene. Nu vă numesc pe rând, că sunteți toate la fel de dragi și importante, nu vreau să vă pun în ordine alfabetică sau numerică sau de niciun fel. 
Vă pup

Indignată!

Azi la TV. Un nene cu Porsche a omorât o tânără avocată în Sao Paulo. Conducea cu 150km/h, iar testele de alcoolemie arată că băuse înainte de a se urca la volan. E în pușcărie? Nu. A plătit 300.000 reais și a ieșit pe cauțiune. Ca să nu zicem că legea nu își face treaba i-au interzis individului să meargă în baruri și la bordel. Echitabil, nu? Omori pe cineva și ți se taie rația la curve.
Tot azi, tot la TV. O fetiță de 12 ani a fost abuzată sexual și apoi omorâtă în propria casă. Criminalul i-a izbit capul de podea până a omorât-o. Suspectul e un mascul din familie. Și dacă ar exista o lege care să îi lase pe nenorociții ăstora partea corpului de care s-au servit să comită crima? Ar fi o atitudine dictatorială și crudă? De ce? Ei ar suferi pentru o crimă. Trebuie să corectez: ei și-ar asuma, forțat sau nu, responsabilitatea pentru o crimă. Copiii violați, maltratați, omorâți nu le-au făcut niciun rău, nimic ce să merite pedeapsa violului sau a morții.
Un nene ministru i-a reproșat moderatorului TV care a prezentat cazul fetiței de 12 ani că prezintă doar crime la TV. 
Nu, i-a răspuns moderatorul, prezint doar problemele la care voi închideți ochii. 
Aud că violatorii și pedofilii sunt maltratați în închisorile braziliene. Măcar atât. Că legea violatorilor ciungi nu va ieși niciodată. Și dacă vreți să pricepeți de ce sunt atât de indignată, intrați pe link-ul de mai jos.
http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/03/31/AR2007033101359.html

Brazilia. Episodul 3

Nu îmi place teleșopingul. Nici telenovelele. Nu mă uit nici la canalele TV de agricultură unde se face genealogia taurilor, explicându-le natura nobilă spre a le vinde profitabil sămânța. Așa că am oprit televizorul. E luni și de dimineață am fost iar la târg. Am venit de acolo nostalgică. Am găsit caș. Caș cum numai la stână în Maramureș găsești. Mi-am făcut și mămăligă pentru el când am cumpărat prima dată. Sigur, sigur... nu are cum fi la fel de bun ca în Maramu', dar când ești așa de departe de tot ce ți-a fost familiar mai bine de două decenii, tinzi să găsești bucăți de Acasă în orice. Poate ar trebui să spun: nu știu alții cum sunt, dar eu tind să găsesc... :)
Din saci de rafie și plastic, doi tineri vindeau condimente. Boiaua înroșise sacul, iar piperul te gâdila la nări. Mirosea ca și borcănelul de porțelan care însoțea mereu supa de pui când eram acasă, la mama copilă. Și mai era un parfum acolo... magica scorțișoară pe care o adulmecam dintr-un borcănel de porțelan identic cu al domnului Piper în timp ce cotrobăiam prin bucătăria mamei și a bunicii. Stătea lângă recipientul de cuișoară, mereu gol. Nu știu nici azi cum arată cuișoara :) dar port într-un separeu al portmoneului două pliculețe de scorțișoară pentru când vreau să îmi aduc aminte.

Brazilia. Episodul 2

Tacticos, un cap de porc trecu pe lângă obrazul meu stâng. Fericitul proprietar, un nene firav, își ducea podoaba pe umăr ținând-o de urechile imense. Categoric, porcii lor nu-s ca porcii noștri. Fiecare înțelege ce vrea. ;)
Am fost azi la târg în Cansanção. Tarabe cu fructe, cu lactate, cu legume, cu carne, cu oale și ulcele, cu hamuri, cu poșete, cu haine, cu CD-uri piratate, cu detergent, agrafe multicolore...
Cel mai pitoresc comerciant a fost Vraciul ce vindea pomezi pentru toate necazurile de pe capota unei mașini, în timp ce își făcea publicitate la un microfon susținut de o structură metalică ce i se încolăcea pe lângă gât: Hai și ia pomada, cumpără pastila ce tratează colesterolul, depresia și problemele de prostată!
Lumea cumpăra. Mă întreb ce miracol științific stă în spatele miraculoasei pastile ce trata afecțiuni atât de variate.  O fi vreo lipsă în sistemul sanitar? Sau bugetul familiar nu include vizite medicale? Probabil voi pricepe cu timpul.
Va urma.

Eu votez cu Ileana

Votez cu Ileana pentru că votez cu promovarea artei veritabile.
Votez cu Ileana pentru că votez cu respectul pentru tradiție.
Votez cu Ileana pentru că nu votez cu kitsch-ul.
Votez cu Ileana pentru că e de-a noastră, din Maramureș și pentru că oriunde au purtat-o pașii ne-a făcut să fim mândri de ea și de noi.
Votez cu Ileana pentru că potențialul ei creator și sensibilitatea ei sunt greu de egalat.
Votez cu Ileana.
http://www.avon125.ro/propunere-Ileana-Horoba-Danci-199.html?voted=1

Brazilia. Episodul 1

Am ajuns în Salvador de Bahia într-o duminică după-amiaza. Iunie, adică iarnă aici la sud de Ecuator. În stânga, zeci de schele, macarale, blocuri în construcție, zeci de etaje pe structuri de oțel. În dreapta, favele, mahalalele Braziliei, unde clădirile cu 5-6 etaje, ba în trepte, ba drepte, se cocoțează pe structuri șubrede. Arhitect: Sărăcia. Pe de-o parte ne îneacă mirosul de gaz de eșapament, e un trafic teribil, camioane, motociclete, mașini de orice fel. Pe de alta, ploaia a ridicat în aer mirosul fetid al clădirilor acoperite de mucegai. M-a copleșit prima întâlnire cu țara asta cât un continent. În același stat, Bahia de exemplu, poți conduce 1000 de km în linie dreaptă fără să să atingi granița cu alt stat. M-au copleșit aromele, de cafea și prăjituri de cocos, de ananas și goiaba, de ocean sărat și nisip umed. Am spus însă adio Oceanului și ne-am mutat la aproape 400km în interior. M-au copleșit privirile curioase ce-mi cercetau pielea prea albă ca să se potrivească în peisaj. M-a copleșit drăgălășenia femeilor ce zâmbesc când mă văd cu băiețelul meu de mână. M-a copleșit accentul brazilian al limbii portugheze ce încă îmi pune piedici în comunicare. M-a copleșit necesitatea zăvoarelor, iar gratiile de la uși și ferestre mi-au ars ochii făcându-i să lăcrimeze. M-a copleșit libertatea ce în Norvegia a fost aproape inexistentă. M-a copleșit reteța fericirii de aici: mâncare, bere și forro.  Va urma.

Care e cea mai frumoasă amintire de 1 iunie?

Eu nu am dubii. Era lădița plină de căpșuni pe care o aducea bunicul pe bicicleta lui albastră. Bicicletă Pegas. Și mama făcea spumă din albușuri de ou cu zahăr unde răsturna căpșunile deja sfărâmate cu furculița. Mustăceam apoi preț de o oră-două pe lângă frigider, așteptând să se facă înghețata. Când era gata, ne așezam pe scări, eu cu frate-meu, cu nemuritorii pantaloni scurți bleumarin, cu picioarele goale pe treptele încinse de soare și savuram. Pentru mine căpșunile au rămas deliciul culinar suprem! Iar dacă 1 iunie era duminica, inevitabil mergeam la joacă undeva aproape de pădure, alergam cu picioarele goale prin iarbă, uitam de prânz, de cină și ajungeam seara acasă lihniți de foame, murdari și cu gândul la următorul sfârșit de săptămână. Erau vremuri bune, când unica grijă a zilei era să fim în fața televizorului pentru desenele cu Pătrățel. Bra-vo Pă-tră-țel! 
Azi bunicul nu mai e, bicicleta i-au furat-o niște nemernici din fața farmaciei unde parca de ani de zile fără să îi pună lacăt. Avea lacrimi în ochi când a ajuns acasă, iar poliția a fost (cum altfel?) inutilă. 
Azi îmi cumpăr căpșuni belgiene dintr-un supermarket norvegian. Nu au aceeași savoare, dar închid ochii și îmi aduc aminte de lădița de pe Pegasul albastru, zâmbetul bunicului când ne vedea țopăind pe lângă el, treptele arzând în soare... 
1 iunie plin de bucurii!

Magic

There is magic in this world. 
There's that second of vibration of a guitar string that has escaped from the fingers of a man in love to give the perfect sound for the ears of his beloved one. 
There are perfect mornings when you wake up and your baby, awake for some seconds before you, is waiting for you to open your eyes so you can see him smiling just because you were there when he woke up. 
There is music... like Barcarolle from the Tales of Hoffman, where notes come like sun rays, caressing you, like Aegean waves, refreshing you, like summer wind, surprising you,  like gracious swans on a lake, capturing you, like flames, burning you! 
There is Zamfir and his pan flute to transform Barcarolle into three minutes to die for. 
There is beauty, pure and unaltered, when the hands of the artist shape the clay and make it vibrant work of art.  
There is hot sand to be felt under my toes, clear water to plunge into. 
There is a perfect hug that's worth travelling thousands of miles to get it. 
There is friendship that transforms simple days in unforgettable moments. 
There are mothers that love us no matter what. 
Because there is magic in this world.

Ignorance

I must make a PhD on the issue, as I seem to have so much study material around. But I might have to go deeper, further than just exposing it, as it has so many layers. 
Today it is about the Hypocrite-trying-to-fool-the-others-by-insulting-their-IQ-Ignorant. 


Where can HttftobitiI be met? In leading positions. 
Why do people enter in contact with him? Because he was set in a high position by the Council of Absolute Ignorants. 
What is his task? To try and in some cases even to succeed convincing other people that they should live for the sole purpose of feeding themselves while being happy about it as if it was the biggest achievement of all. 
He likes: obedient ignorants. 
He dislikes: non-obedient smart people. 
Characteristics: shows little or no understanding for people's intellectual needs. Has poor understanding of arts, culture and of the importance of cultural differences. Claims to go for treating people equally and promoting cultural diversity while, in fact, aims to erase the cultural identity of each individual. He has reached a mediocre level of self-sufficiency in his intellectual performance which disables him to understand other people's need to constantly increase their knowledge and improve their understanding of the world. Has no shame or respect for others. He is convinced he is at his best and no other being could reach him, which is why he ignores any suggestion, even a good one, that does not match his preset brain functions. 
How to treat him? With no fear as he feeds on it and grows in power. There is always a better life option than living by his rules. But beware, he might claim innocence and ingenuity just to convince you to let your defense down. 
And a personal touch: spit on him. 
Oh, how rude of me... I beg your pardon! Or not... :)

Mary and the colors

It's one of those days. Grey and rainy. With a damn cold wind... just the sound of it, heard through the window makes me wanna go and cuddle in my cozy bed, in Bruno's arms, watching Rafael sleeping so peacefully. It's one of those afternoons when I would just stick my hand and my forehead to the window, happy that I am indoors, listening to pan's flute. I am taking lazy jumps between websites on the internet, trying to find color. Here it is. http://www.etsy.com/shop/indigoliondesigns?utm_source=OpenGraph&utm_medium=PageTools&utm_campaign=Share

She is my friend, an artist. Enjoy her work. I am the happy owner of a collage note card.

Omu' prost

Am cunoscut oameni care nu merită să irosești un neuron din propria materie cenușie pentru a le dovedi absența oricărei cantități de materie de aceeași culoare din globurile diforme ce li se sprijină pe gât. Mărturisesc însă că nu a fost întotdeauna ușor să îmi salvez neuronul respectiv. Ignoranța îmbracă atâtea forme... iar zeii sunt toți orbi. Sau nu există. Îmi vine în minte Blindness, filmul realizat după cartea lui Saramago. Cartea e și mai bună, dar nici de film nu mă plâng, am fost mută pentru o bună bucată de timp de la vizionare. 
Ce să faci când ai de a da piept în piept cu ignoranța în fiecare zi? Cu ce o combați, cum o elimini, cum o transformi? Și nu vorbesc de naivitate, ori de ignoranța lejeră ce e deseori amuzantă, ci despre Ignoranța aceea ce distruge tot frumosul ce îi iese în cale pentru simplul fapt că e incapabilă de a-l produce, Ignoranța ce se hrănește cu pizmă și frustrare provenite din propria incapacitate de a produce calitate și standarde înalte. Sugestii?

Cafeaua

Cafeaua mea de fiecare zi e Dilema Veche. Îmi trezește mintea. Nu o citesc toată când apare, am grijă să îmi asigur un articol pentru fiecare zi. Pe lângă că îmi stimulează materia cenușie, mă mai și scoate din scaunul de birou ce îmbie mai mult la trândăveală decât la concentrare. Și mă pune să gândesc, să mă revolt, să scriu. Și eu când scriu, zbor. Atât.

Mălămălăm?

Noi 8: Eu, Bruno, Rafael, Cristina, Vlad, Daniel (mic, dar nervos!), Andreea, Ionuț, jebra, bere de casă și napolitane. Gata! Ba nu, schimbați scaunele ca să fim băieții pe partea asta și fetele pe partea cealaltă. ;)

 Nu  prea are sens ce spun, nu? Și dacă vă ofer o mălămălăm? Nici așa... Bun, renunț. Postarea asta e pentru prietenii noștri care ne-au găzduit preț de câteva zile în Cehia, într-o vacanță absolut necesară.  Ce să vă spun despre Cehia...? Nisipul de acolo e delicios, cu condiția să îl mâncați cu lopățica. Poate să fie albastră sau roșie, nu cumva să luați una verde.  De fapt, nu am să povestesc despre Cehia, am să vă las să o descoperiți singuri, în Gazeta de Maramureș imediat ce trimit articolul și apoi, de ce nu, cu propriile simțuri. Ce am eu de povestit e despre prietenii mei, care sunt ca un cântec pe care nu mă satur niciodată să îl ascult. Și sunt mândră foc când îi număr pe toți și îmi dau seama că nu îmi ajung degetele de la mâini. Ca să nu cad în sirop, vă mulțumesc dragii mei, cei mai sus menționați, a fost perfect. Un singur regret am, că nu l-am putut vedea pe viu pe cel mai tânăr membru al echipei noastre, dar contez pe voi că o să îmi trimiteți poze până la următoarea reuniune.

Am zis! Să se facă! J

Despre blogul Ilenei

www.ileanadanci.blogspot.com
Vorbeam ieri cu un prieten despre bloguri. Hai să îmi fac și eu unul. Dar despre ce? Un blog despre bloguri. Bună idee. Iată primul meu post. E despre alt blog, dar nu orice blog, ci blogul Ilenei, o artistă maramureșeană. Intrați acolo și bucurați-vă ochii cu piesele de artă ce ies constant din mâinile ei.